suna direct:+0723305907

Înființare asociație religioasă

Acte necesare înfiintarii unei asociatii religioase:

  1. act constitutiv, în forma autentica, în care se vor arata obligatoriu: denumirea asociatiei religioase, care nu poate fi identica sau asemanatoare cu cea a unui cult sau a altei asociatii religioase recunoscute, datele de identificare si semnaturile asociatilor, sediul, patrimoniul initial, de cel putin doua salarii brute pe economie, alcatuit din aportul în natura sau în bani al asociatilor, precum si primele organe de conducere;
  2. marturisirea de credinta proprie si statutul asociatiei religioase, care trebuie sa cuprinda: structura sa de organizare centrala si locala, modul de conducere, administrare si control, modul de înfiintare si desfiintare a unitatilor locale, drepturile si obligatiile membrilor, principalele activitati pe care asociatia religioasa întelege sa le desfasoare în vederea atingerii scopurilor sale spirituale, alte prevederi specifice asociatiei religioase respective;
  3. actele doveditoare ale sediului;
  4. dovada  patrimoniului initial (cel puţin două salarii brute pe economie);
  5. avizul consultativ al Ministerului Culturii si Cultelor;
  6. dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberata de Ministerul Justitiei.
  7. taxa de timbru în cuantum de 100 lei.

Acte necesare obtinerii avizului consultativ

  • actul constitutiv, în formă autentică,
  • mărturisirea de credinţă proprie şi statutul asociaţiei religioase,
  • actele doveditoare ale sediului,
  • dovada patrimoniului iniţial;

Acte necesare transformarii asociatiilor non-profit în asociatii religioase:

  1. cerere de transformare a asociatiei, aratându-se expres dorinta transformarii asociatiei initiale în asociatie  religioasa;
  2. cerere  de radiere  a asociatiei din Registrul asociatiilor si fundatiilor si de înregistrare în Registrul asociatiilor religioase tinut la  grefa aceleiasi judecatorii;
  3. cererea va fi semnata de organele statutare de conducere ale asociatiei.

Alaturat cererii de transformare a asociatiei si de radiere a  acesteia din Registrul asociatiilor si fundatiilor se vor atasa urmatoarele documente:

  • actul constitutiv, în forma autentica, în care se vor arata obligatoriu denumirea asociatiei religioase, care nu poate fi identica sau asemanatoare cu cea a unui cult sau a altei asociatii religioase recunoscute, datele de identificare si semnaturile asociatilor, sediul, patrimoniul initial, de cel putin doua salarii brute pe economie, alcatuit din aportul în natura sau în bani al asociatilor, precum si primele organe de conducere;
  • marturisirea de credinta proprie si statutul asociatiei religioase, care trebuie sa cuprinda: structura sa de organizare centrala si locala, modul de conducere, administrare si control, modul de înfiintare si desfiintare a unitatilor locale, drepturile si obligatiile membrilor, principalele activitati pe care asociatia religioasa întelege sa le desfasoare în vederea atingerii scopurilor sale spirituale, alte prevederi specifice asociatiei religioase respective;
  • actele doveditoare ale sediului si patrimoniului initial;
  • avizul consultativ al Ministerului Culturii si Cultelor;
  • taxa de timbru în cuantum de 100 Lei;
  • dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberata de Ministerul Justitiei.

Contactați-ne online

Completați următorul formular pentru mai multe informații sau pentru a solicita o consultație.